Titlu: Pândind la dragoste cu ochii închiși

Autor: Alexandru Neamțu

Anul apariţiei: 2011

Scurtă prezentare: Povestea acestei cărțulii de buzunar începe undeva în perioada aceasta a anului, numai că pe vremea lui 2011. Eram în așteptarea începerii unei activități de seminar, când un tânăr foarte dezinvolt intră în sală și încearcă promovarea unei scrieri, sperând la o mică afacere. Mulți dintre colegii mei și-au achiziționat-o, însă eu m-am mulțumit doar cu câteva replici schimbate cu autorul acestei cărți, fiind adepta ideii că îmi ajunge lumea în care trăiesc, la nivel de lectură alegând povești mai ”exotice”, dintr-un alt timp și spațiu. N-am rezistat, așa că am citit și eu rândurile lui Alexandru Neamțu.

Astfel, am făcut cunoștință cu personajul romanului, Matei, un ziarist de vârstă mijlocie (30 de ani) care suferă de satiriazis. Îşi împărţea timpul între munca de la birou (avea o rubrică în care scria aproape zilnic) şi search-ul constant de tipe noi, povestind cu lux de amănunte întâlnirile cu partenerele pe care le cunoştea pe Internet, pe diferite reţele de socializare. Este nevoit să petreacă cinci săptămâni cutreierând mănăstirile din nordul Moldovei, pentru a surprinde specificul relațiilor călugărilor cu Divinitatea. Aici supraviețuiește cu greu și are o discuție interesantă cu un călugăr pe nume Pimen.

Trecutul personajului ne pune în temă și cu o relație pe care a avut-o cu o fată, Alexandra, a cărei moarte îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție dar și cu o altă femeie, pe nume Agnes, care se va căsători însă cu cel mai bun prieten al său, Cătălin. Când Matei termină de scris lucrarea comandată de Patriarhie, este anunţat că gazeta nu mai are nevoie de el şi poate pleca în aceeaşi zi de-acolo. Această veste îl da total peste cap și se gândește să se sinucidă. În acest moment însă, cuvintele călugărului Pimen îl vor ajuta să depășească momentul.

Dragostea despre care vorbește în titlu îl va salva pe Matei și-l va ajuta să se alinieze standardelor ”oamenilor de rând”, întrucât va lucra ca bibliotecar la liceul din localitatea natală și aici o va cunoaște pe Luiza (profesoară de franceză).

Deși autorul afirmă că: „Am scris romanul cu deplină cunoştiinţă a răului care poate fi stors dintr-un om. N-am dorit, prin aceasta, să tulbur apele nimănui, ci doar să trag un semnal de alarmă: stilul de viaţă actual ne îndreaptă, cu toate motoarele pornite, spre dezumanizare!”, el reușește să făurească un plăcut roman de dragoste, un roman psihologic și cvasi filozofic.

Citat: "Ca să urăşti sau să iubeşti o persoană nu e nevoie să interacţionezi cu ea, o poţi face şi de la celălalt capăt al globului. Iată ce capacitate extraordinară are mintea omului!", "Între parteneri există un ingredient secret numit dăruire. Omul nu se poate dărui pe el sieşi, de aceea nici nu poate primi o satisfacţie completă. E ca şi cum cineva ar mângâia un căţeluş de pluş, în locul unuia real, dorind să obţină aceeaşi senzaţie.", ”Ai trăit vreodată sentimentul că existența îți este aidoma unui scenariu de film extrem de prost, în care regizorul gafează fiecare scenă?”, ”Înțelesesem. În curând aveam să-mi pierd această exclusivitate…”

“Nu este altă şi mai plăcută zăbavă decât cetitul cărţilor!” (cronicarul Miron Costin) (DorohoiNews.ro, Cristina C.)

Autor: DorohoiNews.ro

GALERIE FOTO